Skip navigation

Am preluat aceste informatii, pentru a intelege cat de important este Numele Domnului (chiar si atunci cand tastam pe Mess.). In Numele Lui avem mantuire, in Numele Lui avem binecuvantare, in Numele Lui avem biruinta.

John Lennon (Cantaret):
Cu cativa ani inainte de a muri, intr-un interviu pentru o revista americana , el a declarat: 
  ‘Crestinatatea va lua sfarsit, va disparea.. 
Nu este nevoie sa imi sustin aceasta idee.  Sunt sigur.  Nu am ce spune despre Iisus, insa cei ce-L urmau erau oameni prea simpli, astazi noi suntem mai cunoscuti decat El” (1966).  
Lennon, dupa ce a declarat ca membrii formatiei Beatles erau mai cunoscuti decat Iisus Christos, a fost impuscat de sase ori.  

Tancredo Neves
(Presedinte al Braziliei ):
In timpul campaniei prezidentiale, acesta a declarat ca, daca ar obtine 500.000 de voturi din partea partidului sau, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea indeparta de la Presedintie.  
Bineinteles, a obitnut voturile, insa s-a imbolnavit cu o zi inainte de a deveni presedinte, apoi a murit.

Cazuza (Compozitor, cantaret si poet bi-sexual):
In timpul unui spectacol in Canecio ( Rio de Janeiro ),  in timp ce isi fuma tigarea, a pufait fumul in aer si a spus: ‘Doamne, asta e pentru tine.’
A murit la varsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, intr-un fel groaznic. 

Cel care a construit Vasul Titanic  
Dupa ce s-a incheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a intrebat cat de sigur era Vasul.  
  El a raspuns cu un ton ironic:  
‘Nici chiar Dumnezeu nu il poate scufunda’  
Cred ca stiti cu totii ce a urmat

Marilyn  Monroe (Actrita)  
A fost vizitata de Billy Graham, in timpul unei reprezentatii a unui spectacol.   Acesta a declarat ca Duhul Sfant l-a trimis sa ii predice.   Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus Predicatorul, ea a replicat:  ‘N-am nevoie de Iisus al tau’.   O saptamana mai tarziu, a fost gasita moarta, in apartamentul ei. 
Bon Scott (Cantaret)
Fostul vocalist al formatiei AC/DC. Intr-un cantec din 1979, el spunea:  
  ‘Nu ma opriti: ma indrept pe drumul meu, pe drumul care duce in infern’. 
Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost gasit mort, inecat cu propria voma.  
Campinas
(in 2005) In Campinas , Brazilia, un grup de prieteni, beti, au luat, in drum, o alta prietena….  
Mama a insotit-o pana la masina si, ingrijorata de starea in care se aflau prietenii ei, i-a spus, tinand-o de mana pe fata care se asezase in masina:   ‘Fiica mea, mergi cu Dumnezeu si fie ca El sa te apere.’  
Aceasta a raspuns: ‘Poate doar daca El (Dumnezeu) merge in portbagaj, pentru ca aici, inauntru, ….e deja plin. ‘  
Peste cateva ore, a sosit vestea ca tinerii au fost implicati intr-un accident mortal, toti au murit, masina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de masina fusese, insa, in mod surprinzator, portbagajul era intact.  
Politia a declarat ca nu vedea in ce mod a putut ramane intact portbagajul. Spre surprinderea lor, in portbagaj, au gasit un carton de oua, iar ouale erau toate intregi.  

Christine Hewitt (ziarista si redactora de emisiuni de divertisment din Jamaica )
a declarat ca Biblia (Cuvantul lui Dumnezeu) este cea mai proasta carte scrisa vreodata. 
In iunie 2006 a fost gasita arsa in masina proprie.  

Multi alti oameni importanti au uitat ca nu exista nici un alt nume caruia sa i se fi acordat atata autoritate, precum numele lui Iisus. 
Multi dintre acestia au murit, numai  Isus a murit si a inviat si este viu.  

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: