Skip navigation

Monthly Archives: May 2008

Ieri am avut o experienta care inca persista in mintea mea. Nu am mai scris de ceva timp pe blog, insa acest eveniment m-a determinat sa scriu cateva randuri. Era o zi obisnuita de lucru in care trebuita, in calitate de consultant sa fac analiza initiala a sistemului de management din cadrul unui spital de urgenta. Unul dintre lucrurile obisnuite pe care le fac in astfel de situatii, este, sa vizitez toate compartimentele, pentru a ma familiariza cu organizatia, pentru a vedea infrastructura existenta, pentru a cunoaste si a vedea care este implicarea personalului. Pentru mine era deja o activitate de rutina si nu ma mai impresionau, nici complexitatea organizatiei (in jur de 1200 de angajati), nici echipamentele de ultima generatie de la sectia ATI (Anestezie Terapie Intensiva), precum nici discutiile despre lipsa materialelor medicale de baza sau a grilei de salarizare, cu salarii indecent de mici. Nefiind expert in domeniul medical, incercam sa fiu cat mai obiectiv, obiectivitate bazata pe capacitatea de sistematizare, spirit analitic si expertiza acumulata in sisteme de management. Dincolo de complexitatea procedurilor medicale, ma interesau mai mult, eliminarea risipei, cresterea calitatii serviciilor medicale, cresterea eficientei, imbunatatirea radicala. Imi amintesc, de exemplu, amuzat, cum s-au ingustat pupilele doamnei Human Resources Manager in momentul in care am recomandat inlocuirea celor 5 telefoniste cu o centrala telefonica automata. In vizita pe care o faceam in cadrul sectiilor spitalului eram insotit de Quality Manager care era expertul meu tehnic pe probleme medicale si de Directorul Ingrijiri. Evenimentul care m-a marcat s-a intamplat pe cand vizitam sectia pediatrie. Asistenta sefa ne prezenta salile de tratament, saloanele pacientilor, sala de joaca pentru copii. La un moment dat am ajuns in fata unei rezerve in care se afla doar un  micut, cu mamica lui. Eram atent la infrastrucura, aparatura, nu am acordat atentie noului nascut. Am remarcat ca rezerva era era dotata cu linie de oxigen si am cerut explicatii asistentei. Asistenta a intredeschis usa si m-a facut atent la aspectul cianotic al bebelusului. Prin usa intredeschisa am privit manuta, aproape neagra a bebelusului. Am inchis apoi, usa si am privit prin geamul de supraveghere la bebelus. Era conectat la instalatia de oxigen, avea ochisorii inchisi, fata lui era cianotica. Cadrele medicale mi-au explicat ca are o malformatie cardiaca grava si ca se asteapta sa moara in orice clipa. Am fost teribil de dezamagit ca ei se consolasera, am fost dezamagit ca nimeni nu mai lupta pentru el. Am ramas privind la micut si la mamica lui prin geam. Am vazut disperarea din ochii tinerei femei. M-am uitat la micut si m-am intrebat: “Unde este SPERANTA?” Nu mai eram aici pentru management, ma aflam aici sa ma rog pentru el. Am strigat catre Dumnezeu si tot ceea ce am putut sa ma rog a fost: ” Te rog Doamne sa intervi. STIU ca Tu ai putere. Il incredintez pe micut in Bratul Tau.” A trebuit sa termin aceasta rugaciune scurta pentru ca  am auzit vocea uneia dintre insotitoarele mele care ma rugau sa continuam vizita.

Cand scriu aceste randuri, din camera de hotel ma gandesc la acel copilas si am multa bucurie si pace, pentru ca stiu ca micutul este in Bratul Stapanului meu care este atotputernic si bun. Sunt fericit pentru ca am avut Harul sa fiu acolo sa ma rog pentru micut.

 

Advertisements